Nomi Nana, Dragoş Rizea şi Adrian Nedeloiu
Mă numesc Nomi Nana şi reprezint alături de Dragoş Rizea şi Adrian Nedeloiu proiectul Multisport Junior în cadrul Deutsche Schule Bukarest: Fotbal şi Jocuri cu mingea. Sunt născut pe 05 mai 1974 şi în 1999 am terminat cursurile facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul Universităţii Titu Maiorescu
În intervalul 2000 – 2002 am activat la compania ING. Am avut posibilitatea să lucrez la departamentul de administrare a poliţelor de asigurare, fapt ce mi-a dezvoltat printre altele o anumită acurateţe în lucrul sub presiune. În 2002 am făcut o schimbare importantă în viaţa profesională, angajându-mă ca Manager de Sport la Tenis Club Bucureşti (actualmente Pescariu Sport&Spa). A contat mult faptul că educaţia intelectuală a fost completată de un back-ground sportiv: am practicat fotbalul de performanţă timp de 10 ani la Steaua şi Rapid, mai precis până în 1992. În paralel am avut câteva sezoane de tenis de câmp şi karate. În facultate am practicat baschet în a 3-a divizie. Din 2004 până în 2006 am urcat încă o treaptă în plan profesional, lucrând ca Manager de Sport la Le Club – Sofitel. În 2006 am ocupat funcţia de Project Manager la S.C. RPA Promotion – Paprika coordonând un proiect de sport de amploare: primul campionat de fotbal de masă din România, desfăşurat în 6 oraşe din ţară. Mi-am completat experienţa de manager de sport cu cea de manager de spa, în intervalul 2007-2008 semnând un contract de management la Bellissima Beauty Center. În 2008 am revenit în industria sportului şi agrementului, activând ca Manager General la Radu Fitness. În anul 2009 experienţa organizatorică m-a recomandat pentru funcţia de Project Manager al echipei AXOA din România. Astfel, coordonând o echipă de tehnicieni IT, am implementat un soft de arhivare şi gestionare de baze de date la Adevărul Holding, o organizaţie cu peste 1000 de angajaţi.
Din 2010, împreună cu asociatul meu Dragoş Rizea m-am întors în managementul sportiv, cu proiecte personale. Alături de Dragoş am pus bazele proiectului Multisport Junior, parte a firmei NFC Sport Management. Multisport Junior înseamnă cultură sportivă în şcoli şi grădiniţe, evenimente sportive pentru copii şi părinţi, tabere de sport. Încă din primul an de activitate al acestui proiect am avut posibilitatea să colaborăm cu şcoli şi grădiniţe importante din sistemul privat, lucrând cu mai multe sute de copii, pe diverse sporturi, în mod regulat. Experienţa lucrului cu cei mici este fantastică şi motivantă.
Scopul nostru este să le oferim copiilor posibilitatea să se dezvolte cât mai complet: atletic, dar mai ales psihic. Multisport Junior este şi un mijloc onest şi complex prin care cei mici învaţă să se integreze în societate. Suntem datori să îi ajutăm să înţeleagă după putinţă cât de important este talentul personal, dar mai ales cât de importante sunt seriozitatea, corectitudinea, disciplina, munca, creativitatea, generozitatea etc. fără de care orice talent riscă să se piardă. Ne propunem ca împreună cu conducerea şi cadrele didactice ale Deutsche Schule să le oferim copiilor dumneavoastră un prilej sănătos spre dezvoltarea autonomiei şi mai ales spre dobândirea autodisciplinei.
Sportul este un limbaj universal ce leagă într-un mod frumos culturi diferite. Colaborarea cu Deutsche Schule înseamnă, într-o anumită măsură, întâlnirea dintre ospitalitatea limbajului sportiv românesc şi frumoasa cultură germană. Copiii dumneavoastră vor avea multe de câştigat.
